2011-10-29

Canionul de sare de la Praid

Întrebați ce este interesant în Praid, mulți vor povesti despre salina Praid și probabil despre ștrand. Din păcate, nu toți cei veniți la Praid pentru tratament vizitează și împrejurimile. Cei interesați de drumeții și de natură pot urma drumul ce pornește de la intrarea în salină, trece pe lângă ștrand și ne conduce, ajutați de indicațiile panourilor de pe traseu, până la intrarea în canionul de sare de la Praid.

Canionul de sare - vedere generală

Nu trebuie să vă așteptați la un canion impunător precum Marele Canion din SUA. Canionul de sare de la Praid este unul de dimensiuni modeste, atât ca lungime cât și în ceea ce privește adâncimea sa. El a fost săpat în Dealul Sării, partea superioară a celui mai mare corp diapiric din țară, de apele pârâului Corund.

Am vizitat anul acesta canionul și am fost plăcut impresionat de felul în care este amenajat și întreținut. La intrarea în traseul turistic ne-a întâmpinat un reprezentant al custodiei rezervației naturale din care face parte canionul. Se percepe o mică taxă de vizitare ce include ghidaj și pliante informative.

Intrarea în mina veche

Pornind în amonte, pe traseul marcat, întâlnim întâi intrarea în mina veche din care sarea era scoasă la suprafață cu ajutorul unui crivac acționat de patru perechi de cai. Acum crivacul original este expus la Muzeul Tehnic din București, iar un acoperiș recent instalat protejează intrarea în mină de acțiunea elementelor.

Izvor cu apă sărată

De pe versanții canionului, în mare parte acoperiți de vegetație, apar din loc în loc mici firicele de apă sărată ce depun pe rocile dimprejur cruste de sare în diferite forme de cristalizare.

Cristale de sare

În interiorul micilor cavități ce apar pe ici, pe colo putem vedea sarea într-o altă formă de precipiate. Sunt așa-numitele flori de conopidă.

Flori de conopidă

Nu lipsesc nici formele clasice de exocarst. Pe stâncile golașe de sare s-au format minunate lapiezuri. Apa de ploaie a săpat în roca solubilă canale înguste sculptând muchii ascuțite în sare.

Lapiezuri în sare
Lapiezuri în sare - detaliu

O potecă laterală ne conduce spre una din dolinele mari din Dealul Sării despre care, un panou, ne informează că s-ar numi fie dolina de sare, fie ponorul de sare (traduceri diferite în trei limbi). Ajunși pe fundul dolinei înțelegem de ce plăcuța informativă trilingvă nu se poate decide daca este vorba despre o dolină sau un ponor. Forma de pâlnie a dolinei în cauză conduce toată apa provenită din precipitații spre fundul acesteia unde se scurge în interiorul masivului de sare jucând, pe timpul ploii, rolul de ponor (în poza de mai jos se poate observa cavitatea de la baza stâncii prin care apa pătrunde în subteran). O parte din apa ce pătrunde aici în subteran revine la suprafață sub formă de izvoare, iar o altă parte ajunge în mină îngreunând exploatarea sării.

Ponor în sare

Pentru o descriere detaliată a canionului din punct de vedere geologic, floristic și faunistic recomand ca lectură site-ul Asociației ProSal, iar dacă mergeți vre-odată la Praid, speologi sau nu, merită să vizitați mica rezervație cu forme carstice în sare.

Niciun comentariu: