Imagine din timpul operațiunilor de salvare |
În după-amiaza zilei de duminică, într-un aven din Italia s-a produs un accident speologic. O speoloagă de 37 ani ce vizita avenul Omber en banda al Bus del Zel, a căzut de la o înălțime de 3 metri și și-a fracturat gamba. Accidentul s-a produs la adâncimea de 250 metri. Trei din colegii de tură au pornit spre suprafață ca să dea alarma în timp ce alții doi au rămas împreună cu rănita.
La orele 17:00 au fost alertate echipele salvaspeo locale, iar la orele 20:00 prima echipă de salvatori intra în aven. Operațiunea de transportare a rănitei a început după ce aceasta a fost stabilizată de personal medical.
Pentru transportarea tărgii au trebuit lărgite anumite porțiuni de galerie strâmte, operațiune de care s-au ocupat opt voluntari specializați pe dezobstrucții. Operațiunea a durat 35 ore, din care 25 ore au fost necesare pentru transportul tărgii. Pentru transport, au făcut cu schimbul 3 echipe de medici și infirmieri (7 persoane) și 3 echipe tehnice (69 persoane). La operatiunea de salvare, care s-a terminat în această dimineață la ora locală 6:40, au participat în total aproximativ 100 persoane.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu