2011-11-01

Avenul Firn din Masivul Canin atinge cota -670

La intrarea în avenul Firn (foto: www.grottacontinua.org)

Un nou aven descoperit în Masivul Canin din Italia atrage atenția speologilor. Este vorba despre Avenul Firn (Abisso Firn) situat deasupra rămășițelor ghețarului Canin. Avenul a fost descoperit și este explorat de membrii grupării speologice Grotta Continua.

Avenul debutează cu un puț de 485 metri care deține recordul pentru cel mai adânc puț din Italia și se află pe locul 7 în lume la această categorie. Ultima explorare s-a terminat, în gol, pe un alt puț în jurul cotei de -670 metri, din lipsă de coardă. După estimările exploratorilor, din punctul în care au rămas fără coardă ar mai urma încă 40 metri până la baza puțului, însemnând că denivelarea va atinge cota -700. Rămâne de văzut ce va rezulta din explorările viitoare.

Puteți urmări povestea explorărilor de până acum și, probabil, vitoare noutăți pe site-ul Grotta Continua (în limba italiană).

Sursa:

Niciun comentariu: