O nouă expediție speologică va avea loc în perioada ianuarie-martie 2012 având ca destinație masivul Nakanai din Papua Noua Guinee. Expediția Wowo 2012 va urma seria marilor explorări ce au avut loc în ultimele trei decenii în masivul Nakanai ce au dus la descoperirea unor peșteri renumite, precum Nare, Kavakuna, Minye și Muruk, cea din urmă fiind prima peșteră din emisfera sudică ce depășește 1000 m adâncime.
Ultima expediție, cea din 2010, a avut ca rezultate joncțiunea a două mari sisteme (Bikbik Vuvu și Liklik Vuvu) și continuarea explorărilor în adânc pe urmele râului subteran. Se știe acum că galeriile unui imens sistem subteran, cu o denivelare mai mare de 1000 metri, se întind sub suprafața platoului explorat.
În această nouă expediție se dorește continuarea explorărilor în aval până la ieșirea prin resurgență. Aceste explorări se pot face după depășirea a două sifoane aflate la o adâncime mai mare de 400 metri. Se va continua de asemenea escaladarea în amonte urmând curentul puternic de aer. Speologii vor încerca explorarea prin resurgența suspendată în pereții cheilor Matali și bineînțeles vor continua prospectarea de suprafață în căutare de noi intrări.
Expediția, cu organizare franceză, a obținut statutul de expediție națională a Federației Franceze de Speologie. Echipa expediției este compusă în principal din speologi francezi cărora li se vor alătura speologi din Mexic, Spania, Ungaria, Canada și Elveția.
Mai multe informații precum și noutăți pot fi găsite pe site-ul expediției: explos.fr/wowo2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu