Sezonul rece vine cu o serie de concursuri de fotografie speologică în care pot fi evaluate fotografiile realizate de-a lungul anului. După SpeoARTA, Fotografia anului în speologie și Speo-fotografia anului vine rândul unui nou concurs.
Concursul despre care este vorba se află la a cincea ediție și se intitulează "We and the caves" (Noi și peșterile). Deși se declară a fi un concurs balcanic, acesta nu exclude participarea persoanelor din alte țări. În concursul din anul trecut s-au înscris 98 fotografi din țări precum Austria, Argentina, Brazilia, Marea Britanie, Italia, Canada, Moldova, Rusia, SUA, Slovacia, Ucraina și altele, cu nu mai puțin de 497 fotografii.
Concursul din acest an este organizat de Speleo-club Prista din Ruse, sub patronajul Uniunii Speologice Balcanice și a Federației Bulgare de Speologie. Toți speologii sunt invitați să participe. Fiecare participant poate înscrie maxim 8 fotografii, câte 4 în fiecare din cele două categorii: People underground (Oameni în subteran) și Beauty of the caves (Frumusețea peșterilor). Fotografiile se vor trimite prin e-mail pe adresa we.and.caves@gmail.com până cek târziu în data de 15.01.2012.
Fotografiile trebuie să fie realizate în anul 2011 și să fie însoțite de un titlu, numele autorului precum și locația (peștera) în care au fost realizate. Fișierele trimise nu trebuie să depășească 4 MB și trebuie să fie în format JPEG. Latura mare a fotografiei trebuie să aibă cel puțin 1.600 pixeli.
Un juriu, format din 5 persoane, va desemna câștigătorii până în data de 15 februarie 2012 - locurile 1,2 și 3 la fiecare categorie. O expoziție cu fotografiile din concurs va fi organizată cu ocazia BalkanCamp 2012 din Slovenia. Mai multe informații pot fi cerute la adresa speleo.prista@gmail.com sau pe pagina de Facebook a evenimentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu