Se afișează postările cu eticheta workshop. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta workshop. Afișați toate postările

2011-11-26

Al 5-lea Workshop Internațional privind Peșterile cu Gheață

Dedicat cercetării peșterilor cu gheață, al 5lea Workshop Internațional privind Peșterile cu Gheață (5th International Workshop on Ice Caves): IWIC-V va avea loc în perioada 16-23 septembrie 2012.

Urmând workshopurilor trecute din România, Republica Slovacă, Rusia și Austria, Italia va găzdui anul viitor evenimentul în localitatea Barzio.

Prima circulară (PDF) a workshopului, ce conține informații preliminarii, poate fi consultată online.

Temele generale propuse pentru viitorul workshop sunt:
  • Speo-glaciologie/dinamica gheții
  • Speo-meteorologie/climatologie
  • Crio-mineralogie și crio-cristallografie
  • Paleoclimatologie și shimbări globale
  • Chimia și geocimia peșterilor cu gheață
  • Management și tehnologie pentru peșteri cu gheață

Pre-înregistrările se pot face până în data de 28 februarie 2012. Pentru mai multe informații vizitați site-ul workshopului.

Sursa:

2011-10-31

Primul workshop internațional despre cercetarea peșterilor planetare la final

(foto: www.lpi.usra.edu)

Săptămâna trecută a avut loc primul workshop internațional despre cercetarea peșterilor planetare (International Planetary Cave Research Workshop), găzduit de Carlsbad Caverns National Park. 28 participanți au susținut prezentări pe diverse teme variind de la roboți autonomi pentru explorarea peșterilor și detectarea peșterilor cu ajutorul camerelor cu termoviziune până la peșteri de gheață, tuburi de lavă și microclimate.

Workshopul, sponsorizat de US Geologic Survey, NASA, Universities Space Research Association, Lunar and Planetary Institute și National Cave and Karst Research Institute, a fost organizat pentru a promova explorările speologice de-a lungul sistemului solar.

Cercetările realizate în peșterile de pe Terra ar putea oferi indicii despre cum ar trebui căutate forme de viață în peșteri de pe alte corpuri cerești din sistemul nostru solar. Datorită izolării și mediului neprimitor, explorarea peșterilor oferă similitudini cu explorarea unor lumi extraterestre, motiv pentru care Agenția Spațială Europeană a decis realizarea unor stagii de antrenament în peșteră pentru astronauți.