Se afișează postările cu eticheta ecolocatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecolocatie. Afișați toate postările

2011-09-30

Mușchii ultrarapizi ajută liliecii să emită ultrasunete

Liliacul lui Daubenton - Myotis daubentonii - în timpul vânătorii (foto: Lasse Jakobsen & Coen Elemans)

Sunetele emise de liliecii care se hrănesc cu insecte sunt produse de un set de mușchi foarte rapizi localizați în laringele liliacului, făcând ca specia lor să fie prima dintre speciile de mamifere cunoscută pentru mușchii rapizi, care au mai fost întâlniți doar la anumiți șerpi și pești [1]. În clipul de mai jos poate fi văzut liliacul lui Daubenton filmat în timpul unui atac aerian asupra prăzii (încetinit de zece ori).


Liliecii emit sunete, care au o înălțime așa de mare încât oamenii nu le pot auzi, cu o viteză mai mare de 190 sunete emise pe secundă (aproximativ un sunet emis la fiecare 6 milisecunde). Un grup de cercetători au vrut să afle ce anume împiedică liliecii să emită sunete mai repede de atât. Au ales să studieze lilieci din săecia Myotis daubentonii într-o încăpere cu microfoane supersensitive. Au folosit microfoanele pentru a măsura intervalul de timp necesar pentru ca ecourile să se întoarcă de la prada liliacului, pentru a vedea cât de frecvent ar putea să emită sunete înainte ca sunetele să se suprapună. Măsurătorile au arătat că ecoul se întoarce la liliac în aproximativ o milisecundă, deci pentru a suprapune sunetele ar trebui ca liliecii să emită cel puțin 400 sunete pe secundă.

În continuare au testat performanța mușchilor care controlează corzile vocale ale liliecilor, aflând că mușchii nu sunt capabili să producă mai mult de 190 de contracții pe secundă. Acești mușchi ai liliecilor se contractă aproximativ de 100 de ori mai rapid decât mușchii unui picior uman și reprezintă primul set de mușchi super rapizi descoperiți la mamifere.

Articolul cu rezultatele cercetărilor apare în volumul din 30 septembrie al jurnalului Science [2].

Sursa:
[2] Coen P. H. Elemans, Andrew F. Mead, Lasse Jakobsen, John M. Ratcliffe. Superfast Muscles Set Maximum Call Rate in Echolocating Bats. Science, 30 September 2011.

2011-09-25

Unii lilieci trag cu urechea pentru a învăța să vâneze

Liliacul brun mare - Eptesicus fuscus (foto: BBC Nature)
Liliacul brun mare învață să vâneze trăgând cu urechea la sunetele emise de alți lilieci, potrivit unor studii recente [1].

O echipă de cercetători din Universitatea din Maryland, SUA, a urmărit zborul liliecilor dintr-o încăpere în timp ce vânau un vierme suspendat printr-un fir legat de tavan. Ei au observat că liliecii tineri zuburau alături de cei "experimentați" - care încercau să găsească viermele - au învățat repede să găsească singuri hrana.

Experimentul a constat în antrenarea inițială a unui grup de lilieci prin schimbarea repetată a poziției viermelui. Au fost aduși apoi lilieci tineri, neexperimentați care au fost împărțiți în două grupe. Un grup a fost introdus în aceeași cameră cu liliecii experimentați, iar celălalt într-o cameră fără alți lilieci.

După un timp, liliecii care au fost lăsați să zboare cu indivizi experimentați au fost puși singuri întro încăpere. Astfel s-a observat că din grupul liliecilor ce au zburat cu alții mai experimentați aproape toți au reușit să găsească prada pe când nici unul din cel de-al doilea grup nu a găsit viermele.

Resultatele au fost publicate în jurnalul Animal Behaviour [2], fiind prima lucrare care arată că liliecii din specia Eptesicus fuscus ascultă în mod activ sonarul altor indivizi pentru a învăța să vâneze. Acest comportament social de învățare este important pentru multe mamifere dar nu a fost demonstrat până acum la lilieci.

[2] Genevieve Spanjer Wright, Gerald S. Wilkinson, Cynthia F. Moss, Social learning of a novel foraging task by big brown bats, Eptesicus fuscus. Animal Behaviour, 2011.

2011-09-20

Liliecii își ajustează în mod activ "câmpul vizual"

Liliac egiptean fructifer - Rousettus aegyptiacus - aterizând pe un măr în laborator (foto: www.plosbiology.org)

Un articol [1] publicat online în jurnalul PLoS Biology, arată rezultatele studiilor efectuate pe o specie de liliac (Rousettus aegyptiacus), care folosește ecolocația pentru a se orienta în peșteri și pentru a găsi fructele ascunse printre ramurile pomilor. Deși se credea că liliecii au un control limitat asupra bio-sonarului din dotare, cercetătorii s-au întebat cum de pot naviga prin medii complexe.

Echipa de cercetare, condusă de Nachum Ulanovsky de la Institutul Weizmann, Israel și Cynthia Moss de la Universitatea din Maryland, raportează că acești lilieci se adaptează la complexitatea mediului folosind două tactici [2]. Prima metodă este alterarea lățimii undei sonar pe care o emit, la fel cum oamenii își pot ajusta câmpul vizual pentru a identifica, spre exemplu, un prieten într-o încăpere plină de persoane. A doua tactică utilizată constă în modificarea intensității sunetelor emise.

Cercetătorii au antrenat cinci lilieci egipteni fructiferi să găsească și să aterizeze pe o sferă de plastic de dimensiunea unui mango poziționată în diverse locații într-o încăpere mare, întunecată echipată cu 20 de microfoane care înregistrează vocalizele liliecilor. Într-un set de experimente, cercetătorii au simulat o pădure cu obstacole înconjurâd sfera cu plase întinse între patru stâlpi. Pentru a atinge ținta, liliecii au zburat printr-un coridor îngust al cărui lățime și orientare varia de la o încercare la alta.

În mediul cu obstacole, liliecii au acoperit o zonă de trei ori mai mare cu fiecare pereche de sunetele emise decât în cazul în care obstacolele nu erau prezente. Unghiul ce separă cele două unde era de asemenea mai larg iar intensitatea sunetelor mai mare. Diferențele au devenit mai pronunțate odată cu apropierea de obstacole. Acest "câmp vizual" mărit permite liliecilor să urmărească poziția sferei și a obstacolelor în același timp pentru a evita coliziunile.

Deși noile descoperiri ar putea fi unice pentru specia studiată rezultatele sugerează că orientarea spațială a animalelor ar putea fi mult mai sofisticată decât se crede și se cere o reexaminare a teoriilor curente cu privire la orientarea și percepția spațială.

Surse:
[1] Yossi Yovel, Ben Falk, Cynthia F. Moss, Nachum Ulanovsky. Active Control of Acoustic Field-of-View in a Biosonar System. PLoS Biol. 2011.