Intrarea în Peștera Ponoarele (foto: www.ponoare.ro) |
Primăria comunei Ponoarele a promovat un proiect în valoare de un milion de euro pentru punerea în valoare a potențialului turistic deținut de Peștera Ponoarele.
Finanțarea nerambursabilă ar putea veni de la Ministerul Turismului care administreazã un program de dezvoltare economică a zonelor cu un bogat inventar turistic astfel încât să atragă tot mai mulți iubitori de natură.
Se dorește electrificarea, pe o distanță de circa 500 metri, a interiorului peșterii Ponoarele și amenajarea de punți suspendate de protecție pentru a permite turiștilor să admire de la distanță formațiunile. Într-o a doua etapă se vor construi căile de acces spre peșteră și puncte de observație pe dealurile din împrejurimi. De asemenea, vor fi amenajate drumurile spre Lacul Zaton și Câmpul cu Lapiezuri, alte două fenomene carstice, situate pe teritoriul comunei Ponoarele.
Peștera Ponoarele, cu o lungime de 734 metri, își are intrarea la distanță mică de Podul lui Dumnezeu (un pod natural ce a fost odată parte din galeria de acces a peșterii). Ea este dispsă pe douã galerii, una fosilă, cu aglomerări de domuri stalagmitice, stalagmite, stalactite, draperii foarte lungi și stalactite fistulare. Celalaltă galerie servește drept adăpost pentru cinci specii de lilieci, din care două unice în Europa și aflate pe cale de dispariție.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu