2012-10-03

Expoziție foto la Arad: Peștera Coliboaia – Arta parietală europeană 36000 ani

Operele de artă rupestră descoperite în Peștera Coliboaia sunt sunoscute acum în întreaga lume datorită importanței lor științifice. Ele au fost studiate și datate de experți în domeniu dar rămân inaccesibile publicilui larg. Pentru cei dornici să vadă moștenirea lăsată de strămoșii noștri locuitori ai peșterilor, o expoziție de artă fotografică aduce la lumină picturile păstrate în întunericul Peșterii Coliboaia.

Asociația Speologică Speowest Arad în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, cu sprijnul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, Orgnac – Grade Site de France, Federația Română de Speologie și Clubul de Speologie Speodava Ștei organizează în Arad expoziția de artă fotografică: Peștera Coliboaia – Artă parietală europeană 36000 ani.

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 5 octombrie 2012, începând cu orele 19:00 la Complexul Muzeal Arad, Secția Științe ale Naturii din cadrul Palatului Cultural Arad, Piața George Enescu, nr.1, Arad.

Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 4 noiembrie 2012, accesul în sala de expoziție fiind gratuit.

Expoziţia va prezenta publicului larg imagini și informații inedite de la descoperirea desenelor rupestere, o galerie în imagini a desenelor cât și fotografii de pe Valea Sighiştelui și din Peștera Coliboaia.

Sursa:

Niciun comentariu: